Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a mers în vizită la Biblioteca publică teritorială Negurenii Vechi, raionul Ungheni, unde a discutat cu copiii care-și petrec după-amiezile cu cartea în mână.
Ministrul a vorbit cu elevii despre cărți, lecturi, valori și alegeri potrivite la timpul potrivit. De asemenea, ministrul a transmis Bibliotecii o parte din cărțile care s-au colectat în cadrul campaniei Guvernului Republicii Moldova „Biblioteca de sub brad”, în cadrul campaniei din decembrie 2023.
Sergiu Prodan a mulțumit bibliotecarelor, profesorilor, Autorității Publice Locale, celor prezenți la întâlnire pentru efort, pentru că alimentează dragostea și pasiunea pentru lectură și informare corectă, din surse sigure.
Pe copii i-a îndemnat să citească, pentru că este vârsta când au cel mai mult timp pentru această activitate, menționând că lectura este cea mai bună investiție în viitor.