Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, în cadrul unui briefing de presă, a vorbit despre situația actuală din agricultură, care este o ramură strategică, și măsurile de suport pentru agricultori. totodată, el a spus că Guvernul măsuri țintite pentru a ajuta producătorii agricoli.
„Din păcate, agricultura trece în ultimii ani printr-un cumul de factori negativi, care o afectează extraordinar”, a subliniat el, adăugând că Guvernul știe foarte bine care sunt probleme din agricultură.
În același timp – vicepremierul a spus că – la nivel de Minister și Guvern se vorbește astăzi pe dimensiunea lanțurilor valorice. „Noi îi împărțim în lanțuri valorice și luăm măsuri eficiente, exact la țintă. Atitudinea noastră pentru totul este una țintită și făcut așa încât să beneficieze toți”, a spus el.
Vladimir Bolea, cu referire la agricultorii care protestează în prezent, a spus că e vorba de „un alt lanț valoric – producători de cereale cu destinație export, din sudul țării”,
„Ajutorul Guvernului trebuie să fie mereu țintit și trebuie să fie oferit celor cărora le este foarte greu. E una când un producător a avut puțin, dar a avut 6 tone la hectar, și e alta când ai avut 2 tone sau nimic… Măsurile de suport pentru agricultori sunt destul de considerabile”, a explicat el, precizând că Executivul a aprobat măsuri concrete urmare a secetei din 2023, care a afectat roada gospodăriilor țărănești.
Totodată, oficialul a spus că este evident că sunt necesare mai multe surse financiare pentru agricultură, dar se acționează reieșind din realități.