Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a cetățeanului României, extrădat recent din Olanda, pentru traficarea unei tinere din Nisporeni, în Atena, Grecia (video).
Faptele au avut loc în 2012-2013, iar procurorii PCCOCS au preluat investigațiile în 2017, atunci când au și obținut în lipsa lui arestarea preventivă (ce urma să fie aplicată odată cu reținerea sa). Acum, după extrădarea acestuia anunțată recent de PCCOCS, la solicitarea procurorilor, acesta continuă să aștepte în stare de arest sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale se prezumă nevinovat, potrivit legii.
Promisiune – muncă în calitate de chelneriță
Atunci când a sosit în Moldova, inculpatul avea vârsta de 23 de ani. Acesta împreună cu complicii săi au identificat și recrutat victima cu vârsta de 18 ani, astfel încât a convins-o să vină cu el, ca să lucreze cu un salariu atractiv de chelneriță, în Grecia. Pentru ca să verifice esența ofertei, victima l-a întrebat pe inculpat dacă nu va fi sechestrată sau impusă să presteze servicii sexuale, acesta a răspuns negativ și a afirmat că „toți au un dumnezeu.” Astfel, aceștia au pornit de la Gara de Sud din Chișinău, cu bilet cumpărat din banii inculpatului.
Sosită în Atena, inculpatul i-a adus victimei cartelă telefonică grecească, ca să-și anunțe soțul că „a sosit cu bine.” La distanță de o zi, însă, aceasta a aflat că urma să presteze servicii sexuale și imediat i-a scris soțului, pe o rețea de socializare. Ulterior, tinerei femei i-au fost confiscate actele, după care au început presiunea psihologică pentru ca să o determine să presteze servicii sexuale.
Și-a tăiat venele drept protest
La patru zile de la sosirea ei în Grecia, a încercat să valorifice o oportunitate de evadare, însă nu i-a reușit, iar în schimb a fost agresată fizic. Atunci când aceasta i-a anunțat că l-a pus la curent pe soț, în Moldova, care urma să anunțe poliția dacă nu-i vor permite să revină în Moldova, aceștia au determinat-o să-l apeleze din nou (la difuzor) și să-l facă să renunțe. Însă, soțul nu a cedat amenințărilor. Ulterior, în aceeași zi, victima i-a amenințat că și-ar pune capăt zilelor, după ce în prezența lor și-a aplicat o tăietură pe venele mâinii.
În final, victima a fost urcată într-un autocar cu destinația Iași (cu bilet achitat de inculpat), de unde victima l-a rugat pe un șofer din Moldova să o transporteze până-n Nisporeni, unde soțul i-a achitat restul călătoriei. La ceva timp după revenire, victima a depus plângere la autorități împotriva inculpatului care-i propusese oferta de muncă înșelătoare.
Pentru fapta comisă, inculpatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani, conform Codului penal. Totodată, la solicitarea procurorilor PCCOCS, alți doi cetățeni români pe lângă cel extrădat acum, au fost anunțați în căutare, în același dosar.