Procuratura municipiului Chișinău a condus urmărirea penală și a reprezentat acuzarea de stat în instanța de judecată, într-o cauză pornită pentru săvârșirea mai multor infracțiuni contra patrimoniului, care s-a soldat cu pronunțarea unei sentințe de condamnare.
Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 26 ianuarie 2024, o femeie de 41 de ani, a fost recunoscută vinovată pentru săvârșirea a 12 episoade de pungășie (art.192 alin.(1) din Codul penal), și 3 episoade de furt (art.186 alin.(2), lit.d) din Codul penal) stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 6 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis pentru femei.
În cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpata, în perioada de timp: iulie 2022 – octombrie 2023, a obținut prin sustragere din buzunare și genți, de la diferite persoane, mai multe bunuri printre care preponderent portmonee, dar și telefoane mobile. Cel mai des comitea infracțiunile în transportul public, dar și în alte locații precum cafenele. În unul din episoadele infracționale a sustras de la o minoră telefonul mobil împreună cu circulatorul, în timp ce copila se afla pe terenul de joacă. În alt episod, a furat dintr-un hol comun o pereche de șlapi de brand „Hermes”.
Prejudiciul total cauzat părților vătămate se estimează la 86 656,68 lei.
Inculpata și-a recunoscut vinovăția de comiterea faptelor imputate.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.