Noile modificări legislative prin care se simplifică procesul de acordare a indemnizațiilor adresate familiilor cu copii a fost tema unui seminar informativ organizat la data de 9 februarie curent în incinta Consiliului raional Ialoveni de către specialiștii Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Ialoveni.
Prezent la eveniment, vicepreședintele raionului Ialoveni, Petru Beregoi, a declarat că astfel de campanii de informare a cetățenilor, privind modificările legislative, care vin să îmbunătățească interacțiunea dintre autorități și beneficiar sunt binevenite și trebuie organizate ori de câte ori legislația este ajustată.
La rândul ei, șefa Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Ialoveni, Irina Goluță, a prezentat principalele modificări legislative care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024.
„De la începutul acestui an, indemnizația unică la nașterea copilului constituie 20 de mii de lei. Totodată, de la 1 ianuarie 2024, indemnizațiile adresate familiilor cu copii se stabilesc după perfectarea certificatului de naștere a copilului, fără a depune cerere la Oficiul Teritorial al Casei Naționale de Asigurări Sociale, sau se depune prin intermediul serviciului E-cerere. La fel, tații angajați în câmpul muncii pot solicita concediu paternal de 15 zile pe parcursul a 12 luni de la nașterea copilului. Concediul paternal poate fi solicitat integral sau divizat în trei fracțiuni, a câte minim 5 zile”, a conchis Irina Goluță.
Precizăm că, la seminar au participat reprezentanți din cadrul administrației publice locale, precum și beneficiari și potențiali beneficiari de indemnizații adresate familiilor cu copii. Scopul campaniei este să ofere informații cuprinzătoare viitorilor părinți cu privire la schimbările legislative în domeniul respectiv.
Va multumesc frumos pentru aceasta informatie utila!