În perioada 21-22 septembrie, la Bruxelles, va avea loc prima întrunire a Comitetului Parlamentar de Asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova (CPA UE-RM). Delegaţia Legislativului este condusă de copreşedintele CPA UE-RM, Vlad Filat, preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM.
În cadrul primei sesiuni, va avea loc un schimb de opinii privind relaţiile dintre UE – RM, evoluţiile politice recente din ţara noastră, reformele anticorupţie şi cele din domeniul justiţiei, situaţia din regiunea transnistreană şi progresele negocierilor în formatul 5+2, dar şi cooperarea regională a RM.
Pe parcursul celei de-a doua sesiuni, membrii CPA RM-UE vor examina stadiul implementării Acordului de Asociere, precum şi asistenţa UE în acest sens. Comitetul va mai lua în dezbatere agenda de reforme europene a Republicii Moldova şi perspectivele implementării Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, inclusiv în regiunea transnistreană.
Şedinţa CPA RM – UE se va încheia cu aprobarea unei Declaraţii Comune.
Din delegaţia Republicii Moldova la reuniunea de la Bruxelles fac parte deputaţi din toate fracţiunile parlamentare: Corneliu Padnevici (PDM), Maria Ciobanu (PLDM), Alina Zotea (PL), Victor Mîndru (PCRM) şi Andrei Neguţă (PSRM).
Elena Ivanov