În perioada 6-8 februarie curent, Valentina Casian, împreună cu viceprimara de Străşeni pe investiții, Cristina Smolenschi, cu autoritățile municipiului Bălti, la invitația Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov, au întreprins o vizită de lucru și transfer de bune practici, pe subiecte precum managementul transportului public local și al urbanizării, managementul deșeurilor, alte directii importante pe partea de serviciu publice.
Brașovul este pe primul loc în România din punct de vedere a mărimii parcului de autobuze electrice. Transportul comun electric reprezintă soluția optimă de mobilitate urbană, atât prin condițiile oferite, cât și pentru că asigură un mediu mai curat.
De mentionat că, începând cu ianuarie 2024, municipiul Strășeni s-a aliniat și a devenit parte a Inițiativei Urban Transitions Mission – o abordare ambițioasă în scopul dezvoltării capacităților oraselor din întreaga lume, pe componentele de mobilitate urbană, dezvoltarea arhitecturii urbane.