În prima lună a anului 2024, AIPA a debursat pe conturile agricultorilor 252 milioane lei sub formă de subvenții, fiind marcată o eficiență semnificativă comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când suma distribuită constituia 92 milioane de lei.
Distribuția Fondului Național pentru Dezvoltarea Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR) este următoarea:
45,52 mil. lei – subvenții post-investiții;
1,63 mil. lei – subvenții în avans;
5,84 mil. lei – pentru implementarea Programului LEADER;
149,52 mil. lei – pentru cereri de solicitare a subvenției complementare;
30,4 mil lei – plăți directe în sectorul zootehnic;
19,69 mil lei – Fondul Național al Viei și Vinului.
Fondul de subvenționare a agriculturii și mediului rural constituie 1.6 miliarde lei. Reamintim că, începând din data de 1 februarie, fermierii pot depune cereri de solicitare a subvențiilor pentru măsurile complementare a anului curent. Apelul este deschis până pe 30 septembrie 2024.