La 16 septembrie a avut loc adunarea Asociației Aleșilor Locali Călăraşi a PLDM, la care au participat primari, consilieri raionali, locali şi orășenești, precum şi președintele raionului, Sergiu Artene.
Evenimentul a fost onorat de vicepreşedintele PLDM, Liliana Palihovici, care a îndemnat aleșii locali să fie activi și combativi în soluționarea problemelor localității.
“Faceți întotdeauna echipa comună cu cetățenii. Ei sunt acel sprijin de care aveți nevoie în exercitarea mandatului. Organizați adunări, dezbateri și prezentări de proiecte pentru a moderniza cu adevărat satele și comunele noastre”, a spus Liliana Palihovici.
Sergiu Artene, care este și președintele OT Călărași a PLDM, a ţinut să reitereze necesitatea comunicării constante atât la nivel local, cât și la nivel național.
“Sunt ferm convins că avem primari buni, care își fac meseria cu onestitate. Cu toate acestea, în mai multe localități lipsește o strategie de comunicare prin care reprezentanții administrației publice locale să prezinte acțiunile și perspectivele de dezvoltare”, a notat Artene.
În funcţia de președinte al Asociației Aleșilor Locali Călăraşi a fost ales Victor Chicu, iar vicepreședinți au fost votaţi Alexei Zatic şi Vasile Stăvilă.
Diana Munteanu