Cu o investiție de peste 9 milioane de lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională Locală (FNDRL), a fost finalizat proiectul de construcție a sistemelor interne de aprovizionare cu apă în localitățile din comuna Dărcăuți, raionul Soroca.
Prin implementarea proiectului, au fost construiți peste 17 kilometri de sistem de apeduct. De asemenea, au fost realizate 406 de conectări individuale, asigurându-se astfel că atât gospodăriile rezidențiale, cât și agenții economici și instituțiile publice din comună, beneficiază de apă potabilă.
Astfel, circa 1200 de locuitori, precum și șase instituții publice, au acum acces la apă.
Până în prezent, în 64 de localități din țară au fost construite sisteme de apeduct și canalizare prin intermediul Programului „Satul European”.
Remarcăm că, pentru modernizarea infrastructurii de apă și canalizare, au fost aprobate 155 de proiecte dintr-un total de 497. Dintre acestea, 279 au fost deja finalizate. Termenul de realizare a tuturor proiectelor s-a prelungit până la sfârșitul lunii iunie curent.