Primarul municipiului Ungheni, Vitalie Vrabie, a participat, la 23 ianuarie curent, la lucrările Convenției Românilor de Pretutindeni, organizată la Iași și care a întrunit oficiali români și europeni, membri ai Academiei Române, profesori universitari, reprezentanți ai societății civile, parlamentari și primari din Republica Moldova, reprezentanți ai comunităților românești din Ucraina, SUA, Marea Britanie, Spania, Italia, Franța.
În discuție au fost puse subiecte de actualitate, printre care: România și Republica Moldova împreună în Uniunea Europeană, relațiile între primăriile de pe cele două maluri ale Prutului, reprezentarea românilor de peste hotare în Parlamentul României, războiul din Ucraina etc.
„Convenția Românilor de Pretutindeni a fost prilej de a ne reuni, de a ne cunoaște problemele, de a ne emoționa împreună, de a ne asuma responsabilități”, a menționat europarlamentarul Eugen Tomac, originar din Republica Moldova, organizatorul acestui eveniment de anvergură.