Consolidarea colaborării în domeniile educației și cercetării și noi oportunități de dezvoltare a proiectelor de interes comun au fost discutate de secretarul de stat al MEC Adriana Cazacu cu o delegație a Ministerului Învățământului și Științei din Bulgaria, condusă de către viceministra Genka Petrova.
În cadrul întrevederii, au fost abordate mai multe aspecte ale relațiilor moldo-bulgare în domeniul educației și cercetării. Părțile au apreciat cadrul legal temeinic pentru promovarea relațiilor de cooperare, printre cele mai importante fiind: Acordul de cooperare privind recunoașterea actelor de studii din 2000, Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Bulgaria privind acordarea asistenței Universității de Stat din Taraclia semnat în 2004 și Protocolul interministerial de colaborare în domeniul educației din 2008.
Adriana Cazacu a menționat că suportul Guvernului Bulgariei a fost unul considerabil atât în domeniile educației și cercetării, cât și ale relațiilor social-culturale și economice, în mod special fiind apreciat sprijinul politic acordat în ultima perioadă privind integrarea europeană a țării noastre.
Totodată, secretarul de stat a mulțumit părții bulgare pentru suportul acordat Universității din Taraclia, care, începând cu anul 2004, s-a materializat în dotări, oferirea de burse studenților universității, donații de cărți și calculatoare, delegarea profesorilor din Bulgaria pentru predarea unor module în limba bulgară în cadrul instituției, stagii de practică și formări pentru profesori și studenți.
La rândul său, viceministra Genka Petrova a declarat că Bulgaria va continua să ofere sprijin țării noastre în procesul de aderare la UE.
Un subiect aparte al discuțiilor a vizat îmbunătățirea calității educației și pregătirii profesionale a studenților și cadrelor didactice de la Universitatea de Stat „Grigore Țamblac” din Taraclia, dar și perspectiva semnării unui nou Acord de cooperare în acest sens.
La final, părțile au convenit asupra continuării dialogului și conlucrării în comun pentru a dezvolta cât mai multe proiecte bilaterale, benefice pentru cetățenii ambelor state.