Peste 170 de elevi și 22 de angajați ai Gimnaziului din satul Bălășești, raionul Sîngerei, beneficiază de condiții igienice îmbunătățite, o premieră în istoria instituției. Cu suportul Guvernului Republicii Moldova, primăria din localitate a construit două blocuri sanitare moderne, dotate cu mijloace care să susțină și copii cu nevoi speciale.
Astfel, cu o investiție de aproximativ 343 de mii de lei din bugetul de stat, proiectul a făcut posibilă crearea și menținerea unui mediu școlar sigur și sănătos.
Primara localității, Elena Neaga, își exprimă recunoștința față de această schimbare.
„Nu este un lux, este o necesitate care reprezintă de fapt respectarea dreptului copiilor noștri la sănătate și educație, în condiții prielnice. Suntem recunoscători Guvernului Republicii Moldova pentru sprijinul acordat”, – a spus primara.
Inițiativa face parte dintr-un program mai amplu, în cadrul căruia se prevăd modernizarea blocurilor sanitare în școlile primare, gimnaziale și liceale la nivel național.
Amintim că, bugetul total alocat pentru proiectele de modernizare a infrastructurii sanitare în instituțiile de învățământ se ridică la 25 de milioane de lei. Această sumă susține implementarea a 22 de proiecte similare în diferite localități.