Conducerea Primăriei Municipiului Chișinău a depus luni flori la Monumentul lui Mihai Eminescu din scuarul Teatrul National „Mihai Eminescu” și la bustul de pe Aleea Clasicilor, în ziua când se împlinesc 174 de ani de la nașterea celui mai mare poet al neamului românesc.
Viceprimarul Gutnic Irina a rostit un discurs în cadrul evenimentului festiv de evocare a creației eminesciene, de pe Aleea Clasicilor, organizat de Primărie, cu prilejul Zilei Naționale a Culturii.
Responsabilul municipal a ținut să remarce că Poetul ne-a lăsat o operă de mare valoare, recunoscută la nivel internațional, iar ziua de naștere a lui Mihai Eminescu este un prilej de recita din poeziile sale și de a-i îndruma pe copii să-l studieze și să reflecte asupra scrierilor sale.
Pe parcursul zilei de 15 ianuarie 2024, Primăria Chișinău, prin intermediul Direcției Cultură și Patrimoniu Cultural desfășoară un șir de evenimente dedicate Zilei Naționale a Culturii și lui Mihai Eminescu.