Administrația de Stat a Drumurilor informează că sunt în plină desfășurare lucrările de instalare și amenajare a pavilioanelor auto de așteptare pe drumurile publice naționale.
Lucrările de construcție a stațiilor auto pentru pasageri sunt parte a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii rutiere și de transport public, destinate să faciliteze călătoriile și să ofere confort și siguranță utilizatorilor de drum.
Pavilioanele auto sunt construite în conformitate cu un proiect de tip modern, evidențiind un design inovator și funcțional. Aceste construcții metalice cu structură ușoară și panouri de sticlă securizată sunt dotate cu scaune din lemn, urne de gunoi, stâlpi de iluminat stradal și două panouri fotovoltaice. De asemenea, proiectul include amenajarea și construcția trotuarului pentru a asigura un mediu complet și funcțional pentru utilizatori.
Până în prezent au fost construite 19 pavilioane auto în raioanele Orhei, Rezina, Telenești, Drochia, Rîșcani, Soroca, Florești, Șoldănești, Chișinău, Strășeni, Călărași, Ungheni și Fălești. Lucrările de instalare a încă 14 stații sunt în desfășurare în alte sectoare ale țării, precum Cimișlia, Căușeni, Taraclia, Anenii Noi, Hîncești și altele. În total, proiectul prevede construcția a 33 de astfel de pavilioane.
Amintim că, lucrările se desfășoară conform Programului privind repartizarea mijloacelor Fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2023, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 73 din 22.02.23.
Reiterăm, angajamentul nostru pentru confortul și siguranța cetățenilor. Prin implementarea pavilioanelor auto de așteptare pe drumurile publice naționale, călătorii vor aștepta transportul public doar în locurile special amenajate, vor beneficia de comoditate și protecție pe timp de ploaie sau arșiță.