Pe teritoriul Republicii Moldova s-a înregistrat un focar de influență aviară înalt patogenă H5N1 la fauna sălbatică (Lebede), dar și un focar de rabie la câine, transmite PROVINCIAL.
Potrivit ANSA, pe data de 16 decembrie 2023, Instituția Publică Centrul Republican de Diagnostic Veterinar, a confirmat gripa aviară la fauna sălbatică în localitatea Cubolta, raionul Sîngerei.
“A fost întrunită în regim de urgență Comisia Antipiezootică Excepțională care a aprobat un Plan de măsuri pentru combaterea și eradicarea focarului de influență aviară, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 939 din 04.08.2008 pentru aprobarea normei sanitar-veterinare privind măsurile de supraveghere, control și combaterea gripei aviare, privind Planul de contingență şi Manualul operaţional pentru controlul influenţei aviare. Astfel, a fost instituită zona de protecție de 3km și zona de supraveghere de 10km,” spune ANSA.
Totodată, a fost înregistrat un focar de rabie la câine în localitatea Pohrebea, raionul Dubăsari.
Cadavrul animalului afectat a fost distrus prin incinerare, iar resturile rezultate în urma incinerării au fost înhumate.
La moment sunt întreprinse activități de control și de eradicare a focarului de boală.