Șefa statului a transmis un mesaj în care le mulțumește tuturor cetățenilor care au spus, într-o singură voce, că locul Moldovei este în Uniunea Europeană: „Le mulțumesc pentru că au crezut, au sperat, iar astăzi au venit în scuarul Președinției să ne bucurăm împreună de o veste extraordinară – Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova”.
Președinta a menționat că în ultimii trei ani au fost făcuți mai mulți pași hotărâți pe calea europeană decât în ultimii 30 de ani. „Ușa către Uniunea Europeană ne-a fost deschisă datorită efortului tuturor oamenilor de bună credință din Moldova: al celor care au luptat pentru libertatea și independența Republicii Moldova, al celor care au protestat împotriva corupției, al celor care muncesc onest, zi de zi, în străinătate și acasă, al celor care iubesc neamul nostru. Le sunt recunoscătoare tuturor oamenilor care au făcut posibilă această decizie”, a declarat șefa statului.
Președinta Maia Sandu a mai spus: „Azi am sărbătorit împreună, iar de mâine ne apucăm, din nou, de lucru. Fiecare, acolo unde se află, în Moldova sau în diasporă, la sat sau la oraș, pe băncile universității sau într-o întreprindere, muncind pământul sau construind spitale. Fiecare dintre noi poate face așa încât Uniunea Europeană să fie la noi acasă. Moldova este Europa! Moldova va fi parte a Uniunii Europene!”