Sorin Maslo, directorul Combinatului de Vinuri „Cricova”, a reiterat că întreprinderea pune mare accent pe inovație și sustenabilitate.
„Cred că cunoașteți că am obținut certificatul european CERES, care înseamnă îmbuteliere și certificare pe piața europeană a produselor ecologice. Altfel spus, vinurile ecologice marca „Cricova”, seria „WILD”, pot fi exportate în UE. De altfel, deja am exportat astfel de vinuri și pot să vă spun că se bucură de succes nu doar peste hotare, dar și în interiorul țării”, a declarat el în cadrul unui interviu pentru www.locals.md
Conducătorul „Cricova” a mai comunicat că, întreprinderea implementează Sistemul de sustenabilitate Fair and Green, destinat evaluării afacerilor din domeniul vitivinicol conform standardelor de sustenabilitate recunoscute pe plan european și care indică că vinurile „Cricova” din categoria ECO sunt „sustenabile”, iar plantațiile de viță de vie ecologică extindem de la 22 ha la 50 ha.
„Tot în cadrul aceluiași Sistem, în 2022 a fost creat primul parc fotovoltaic, o premieră aici la întreprindere, iar în 2023 cel de-al doilea parc pe baterii fotovoltaice cu o capacitate de 200 kw. Fiți de acord, nu multe companii se pot mândri cu asemenea rezultat”, a conchis Sorin Maslo.