Serviciul este disponibil atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei noncasnici (persoanele juridice). Mai mult, arhitectura cabinetului personal permite să fie corelate mai multe locuri de consum a gazelor naturale la un singur cont.
La fel, indicii contorului pot fi expediați prin intermediul aplicației Viber ChatBot, și potrivit datelor statistice, lunar de acest serviciu beneficiază cca 3 000 de persoane. SA „Moldovagaz” a implementat și un sistem de suport pentru consumatori și pe baza mesagerului „Telegram” (https://t.me/MoldovagazSupportBot). Întrebările din partea consumatorilor sunt recepționate în regim 24 din 24 de ore, în timp ce răspunsurile sunt oferite după ce acestea au fost procesate de specialiștii companiei de luni până vineri.