Fabrica de păsări este un teritoriu în care accesul este restricționat. Curiozitatea ne-a împins, totuși, să ne deplasăm în satul Pârlița, raionul Ungheni, unde de ani buni activează o companie avicolă. Echipa TIMPUL a văzut pe viu în ce condiții cresc găinile de rasă și ce înseamnă să produci ouă pe bandă rulantă.
Pe fondatorul fabricii avicole, Dmitri Ferfețchi, l-am surprins jucând șah. Când am intrat în biroul său, jocul era la o fază avansată, deoarece ambele părți reușiseră să captureze câteva figuri ale adversarului. La apariția noastră, directorul a mutat tabla de șah pe o altă masă ca să continue partida mai târziu. Apoi am început să vorbim despre găini și ouă, pe fundalul țipetelor a doi canari în colivie care, parcă simțind că în încăpere sunt persoane străine, dădeau dovadă de nervozitate. Gazda noastră a acoperit una din colivii cu un prosop, dar a trebuit să treacă ceva timp, până păsările exotice s-au obișnuit cu prezența noastră.
O fermă de păsări salvată de la lichidare
Dmitri Ferfețchi recunoaște că, 15 ani în urmă, nu a avut nicio treabă cu domeniul avicol. Era un antreprenor de profesie inginer-constructor la căi ferate care încerca să-și găsească o nișă de activitate. A avut și o frizerie, și un atelier de cusut, iar în 2001 a hotărât să crească păsări. Căutările unor camere de incubare l-au adus în satul Pârlița unde exista o fermă avicolă ce și-a sistat activitatea în 1996. Complexul se transformase într-o ruină. „Ferma era în prag de lichidare, mi-a părut rău și am decis să o cumpăr de la Ministerul Finanțelor. Iată așa, am pornit după niște camere de incubare și am cumpărat o fermă”, își amintește amuzat interlocutorul nostru. La început nu a fost nici un plan de afaceri. Principiul de bază era să nu piardă, oricare ar fi fost profitul. Primul pas a fost să repare unele clădiri ale fabricii, iar la doar două luni după achiziție, au fost cumpărați puii. Din 2003, compania avicolă s-a specializat în producerea ouălor de calitate înaltă. „Ca să vinzi carne de pasăre trebuie să asiguri cantități mari de producție într-un timp scurt. Piața moldovenească este foarte mică, iar numărul populației scade și respectiv, cererea e redusă”, explică producătorul de ce nu a făcut o altă alegere.
„Fluctuațiile de pe piață ne dau bătăi de cap”
Ouăle produse aici sunt deja bine cunoscute la Bălți, Ungheni și Chișinău. Piața locală, însă, este supusă unor fluctuații care dă bătăi de cap producătorului. „Începe Postul cel Mare, se micșorează cererea de ouă și ajungem la supraproducție. La fel se întâmplă când studenții termină studiile și se duc vara acasă sau când un număr mare de cetățeni pleacă peste hotare. Cererea dictează prețurile, iar salturile lor ne pun grozav la încercare. Uneori îmi vine să mă exprim mai dur ca să descriu toată situația, dar nu-mi permit”, spune Dmitri Ferfețchi. La toate astea se adaugă și riscurile potențiale ce țin de creșterea găinilor. De aceea, normele veterinare sunt respectate cu strictețe, mostrele de ouă sunt trimise la un laborator din capitală în fiecare lună, iar accesul persoanelor neangajate este restricționat pe teritoriul fabricii.
Crestatele din Austria se ouă în condiții europene
Deși nu crede că producătorii de ouă din R. Moldova vor putea exporta în Uniunea Europeană, fondatorul fabricii modernizează permanent halele și condițiile de întreținere a păsărilor. Chiar și puii sunt importați din Europa. În prezent, fabrica are 150 de mii de găini de rasă Loman ce au fost importate din Austria și apoi crescute la Pârlița. Anterior au fost încercate și rase din România, Italia și Ungaria. Treptat, are loc demontarea utilajului vechi și instalarea echipamentului modern. Fabrica dispune și de 3,5 mii de hectare de teren arabil unde sunt crescute culturile agricole necesare pentru producerea furajelor: grâu, porumb, soia. Fabrica despre care vorbim este, probabil, cea mai mare întreprindere din zonă, având 86 de angajați din satele din vecinătate. Aceștia sunt asigurați cu transport și cu o masă la prânz. În biroul directorului, pe un raft, sunt înșirate mai multe diplome obținute de angajații săi la competițiile sportive raionale. Când au timp liber, ei pot să se relaxeze pe terenul de volei.
„Vorbim cu găinile ca să se simtă bine”
Curiozitatea noastră nu ar fi fost satisfăcută dacă nu vedeam măcar o găină ouătoare în cușcă. Cărarea ce duce la intrarea pe teritoriul propriu-zis al fabricii trece pe lângă o mică livadă de nuci și o prisacă. Veterinarul Ala Iordatii, ce ne însoțește, spune că albinele sunt o altă pasiune a directorului. Înainte de a intra, semnăm într-un registru, îmbrăcăm halate albe și începem excursia. Facem câțiva pași și ajungem la o hală nouă unde sunt ținute 49 de mii de păsări, care abia au început să producă ouă. Aici sunt luate măsuri suplimentare de siguranță. Preșul de la intrare este îmbibat cu un dezinfectant, dar și așa trebuie să încălțăm niște ciupici de polietilenă de unică folosință. Ușile trebuie să fie închise ca să nu fie curent. În cele din urmă pătrundem în vacarmul cotcodăcelii. De la început suntem preîntâmpinați să nu facem mișcări bruște ca să nu speriem păsările. Când ne-am făcut apariția printre rândurile de cuști, sute de ochi s-au îndreptat să ne examineze. Găinușele curioase scoteau capetele printre gratii, gata parcă să se pună cu noi la taclale. „Am avut odată o rasă sperioasă, dar astea sunt curioase, le obișnuim cu prezența noastră”, ne spune Ala Iordatii.
Pentru a se simți confortabil în hală este creată o microclimă în care un sistem automat stabilește parametrii optimi de lumină, temperatură și aerisire. Mâncarea vine pe o bandă rulantă, apa ajunge în cuști printr-un tub cu picurători. Păsările sunt hrănite cu un amestec de vitamine, calciu, grâu etc. Ouăle tot se rostogolesc pe bandă rulantă. Din când în când printre cotcodăcelile găinilor, se aude și un cântec de cocoș. „Le stimulăm astfel. Când știu că e un „bărbat” în casă, găinile se simt mai bine”, explică glumeț Igor, un muncitor al fabricii. Dar nu doar un „cucurigu” le alintă auzul. „Vorbim cu ele, chiar le cântăm sau le punem câteodată muzică. Dacă ne comportăm gingaș cu ele, atunci produc și ele ouă”, spune Galina, o altă muncitoare. La sfârșitul discuției noastre pe banda pustie s-a rostogolit un ou. Cred că a fost cel mai mare premiu al zilei petrecute la fabrică.
Sursa: special.timpul.md
