În cadrul ședinței din 13 decembrie 2023 Guvernul a aprobat desemnarea lui Sergiu Golovaci în calitate de conducător al delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, dar și numirea lui Mihail Vodă în calitate de membru în componența delegației. Ambii reprezintă Ministerul Afacerilor Interne, iar candidaturile lor au fost coordonate în prealabil potrivit exigențelor stabilite în Regulamentul de activitate a delegației, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.744/2011.
Scopul acestor modificări este de a consolida capacitățile delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control în ceea ce privește coordonarea aspectelor de menținere a păcii în procesul de reglementare transnistreană.
Pe lângă delegația Chișinăului, Comisia Unificată de Control include reprezentanți ai Federației Ruse, Ucrainei, Misiunii OSCE și regiunii transnistrene.
În acest sens, obiectivul delegației noastre va rămâne în continuare orientat spre promovarea intereselor statului în procesul pașnic de reglementare transnistreană și spre soluționarea problemelor ce țin de asigurarea siguranței cetățenilor, a păcii și a ordinii de drept în Zona de Securitate.