În centrul capitalei au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă. În Piaţa Marii Adunări Naţionale este instalat Pomul de Crăciun şi este amenajată zona unde va fi Târgul de Crăciun. Despre aceasta a anunțat Ion Ceban, primar de Chișinău, informează PROVINCIAL.
„Depunem tot efortul ca până în data de 23 decembrie, atunci când vom da start sărbătorilor de iarnă, să reuşim să amenajăm tot oraşul, ca să simţim cu toţii feeria Crăciunului şi al Revelionului.
Pentru data de 23 decembrie pregătim şi un concert de excepţie. În scenă vor urca mulţi interpreţi autohtoni îndrăgiţi printre care Nelly Ciobanu, Brio Sonores, Cornelia Ştefăneţ, Adrian Ursu, Natalia Gordienco, iar invitatul special va fi Ştefan Bănică Junior, din România.
Avem deja pregătit un program al evenimentelor artistice pentru această perioadă și în curând va fi făcut public, ca fiecare să cunoască și să poată participa.
Avem foarte mulţi parteneri, care ne ajută la organizarea sărbătorilor, fapt pentru care le mulţumim mult,” spune Ion Ceban.
Totodată şi în acest an, Primăria Chişinău, va asigura copiii din grădiniţe cu cadouri. Peste 32.000 de cadouri cu dulciuri vor fi oferite gratuit copiilor din instituţiile de educaţie timpurie municipale.
„Această acțiune o desfășurăm al cincilea an consecutiv și a devenit o frumoasă tradiție a municipalității. Amintim că este interzisă colectare de bani de la părinţi pentru cadouri sau în alte scopuri,” a conchis primarul capitalei.