Conform Deciziei Consiliului raional Strășeni nr. 1/12 din 21 martie 2023 Cu privire la alocarea mijloacelor financiare din componenta raională, s-au alocat 600,0 mii lei pentru amenajarea terenului adiacent Instituției Publice Liceul Teoretic Zubrești.
Astfel, președintele raionului Strășeni, Viorel Jardan, în comun cu membrii comisiei s-au deplasat la fața locului și au semnat procesul-verbal la terminarea lucrărilor și de recepție finală.
„Am reușit să schimbăm considerabil aspectul instituției, iar curtea nouă oferă o imagine mai modernă și suntem încrezători că oferindu-le copiilor condiții bune le vom spori interesul și dragostea față de școală, toate, cu implicarea și suportul administrației liceului.
Prin aceste acțiuni încercăm să demonstrăm că în mediul rural pe lângă serviciile de educație calitative, copiii pot să-și facă studiile în instituții moderne,” spun autoritățile.