Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis un mesaj de felicitare poporului român cu ocazia ZileiNaționale a României. În deschiderea ședinței plenare de ieri a Parlamentului, Igor Grosu a exprimat recunoștință tuturor românilor pentru receptivitatea și promptitudinea cu care răspund la nevoile Republicii Moldova și ale cetățenilor noștri.
„Republica Moldova a simțit mereu umărul României alături, care ne-a ajutat să trecem mai ușor prin crize, dar și să începem a construi un viitor mai bun. România a fost și rămâne susținătoarea noastră fermă pe plan economic, politic, diplomatic, cultural, educațional. Împreună construim poduri, grădinițe, muzee, săli de cultură, gazoducte, eliminăm tarifele la roaming, scăpăm de dependența energetică față de Rusia. Sprijinul oferit este resimțit de cetățenii noștri din toate regiunile – lucru pentru care vă mulțumim”, a punctat Igor Grosu.
Șeful legislativului a mai subliniat că integrarea europeană este un obiectiv major al Republicii Moldova, care poate fi atins și cu susținerea prietenilor noștri de la București, deoarece vocea României este importantă în cadrul Uniunii Europene, iar europarlamentarii români sunt avocații noștri la Bruxelles.