Legislația în domeniul transportului rutier va fi ajustată pentru ca cetățenii să beneficieze de transport public mai accesibil și mai sigur. Parlamentul a votat, în ședința plenară de astăzi, un PROIECT de lege elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Vor fi ajustate o serie de prevederi din Codul transporturilor rutiere, Codul contravențional, Codul fiscal, Legea privind siguranța traficului rutier, Legea privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător, cu scopul de a crește nivelul de siguranță și confort a serviciilor de transport rutier. Proiectul prevede simplificarea activității pentru mediul de afaceri, inclusiv ce ține de procedurile de eliberare a actelor permisive, prin reducerea procedurilor birocratice și a poverii administrative, precum și stimularea concurenței sănătoase, în special în cazul serviciilor în regim de taxi. Va fi exclusă foaia de parcurs din lista documentelor de strictă evidență. Pentru a reduce și mai mult din birocrație, vor fi excluse din lista documentelor necesare la bord un șir de acte existente în sistemele informaționale ale Agenției Naționale Transport Auto.
Administrarea domeniului transportului rutier urmează a fi descentralizată, iar competențele de elaborare, aprobare și modificare a programului de transport interraional vor fi transferate de la organul central de specialitate la Agenția Națională Transport Auto. Totodată, consiliile locale și municipale, în contextul necesității organizării transportului rutier contra cost la nivel local, vor elabora, vor aproba și vor modifica programele de transport rutier, în conformitate cu necesitățile de transport ale populației. Intervalul dintre cursele interraionale va fi micșorat de la 30 la 15 minute, iar la nivel de transport internațional va fi exclus intervalul de o oră dintre cursele internaționale în aceeași direcție.
Alte modificări prevăd că biletele se vor vinde prin „e-Bilet” sau sistemele de vânzare proprii, interconectate la acest sistem informațional. Biletele, emise în forma bonurilor fiscale sau documentului electronic, se vor vinde la casele de bilete de la autogări, prin intermediul terminalelor speciale sau de operatorii de transport rutier care deservesc rutele doar prin intermediul echipamentelor de casă și de control cu memorie fiscală.
Proiectul de lege urmează a fi examinat și în lectura a doua de Parlament.