Peste 1250 de copii de la trei instituții de învățământ din orașul Călărași, dar și cei 16 mii de locuitori ai orașului vor beneficia de condiții moderne pentru desfășurarea activităților sportive. Complexul sportiv multifuncțional, care include terenuri de mini-fotbal, volei și tenis, construit în cadrul proiectului „Satul European”, a fost vizitat de prim-ministrul Dorin Recean.
Lucrările de construcție vor fi finalizate până la data de 31 decembrie, după care complexul sportiv va fi dat în exploatare. Valoarea totală a proiectului este de 5,4 milioane de lei. „O investiție în sport este o investiție în sănătatea și viitorul copiilor noștri. Prin asemenea proiecte oferim oamenilor condiții moderne și promovăm modul sănătos de viață”, a spus premierul Dorin Recean.
După vizitarea complexului sportiv, șeful Executivului a mers la incubatorul regional de afaceri, deschis în anul 2017, unde a discutat cu rezidenții acestuia, dar și alți oameni de afaceri din raion. Cei 40 de rezidenți ai incubatorului beneficiază de consultanță din partea Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) și de programe oferite de stat. În cadrul incubatorului, rezidenții încheie contracte preferențiale pentru o perioadă de 3 ani, după care contractul poate fi prelungit cu încă 2 ani, în condiții comerciale. De asemenea, aici sunt prestate servicii de suport în elaborarea planurilor de afaceri și este disponibil un program intensiv care durează 3 luni și include activități de mentorat.
Rezidenții generează 100 de locuri de muncă, suma de afaceri fiind de 25 de milioane de lei. Unul din ei, este importator de mașini electrice, iar în apropiere de incubator a fost construită o stație de alimentare pentru astfel de automobile. Alte afaceri țin de domeniul agriculturii, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, repararea autoturismelor, construcții, apicultură, semifabricate și produse din carne.
„Sunteți motorul economiei noastre – angajați oamenii din localitate și inspirați alți membri ai comunității, iar performanțele pe care le-ați obținut sunt remarcabile”, a spus prim-ministrul Dorin Recean. Potrivit premierului, Guvernul va continua să susțină antreprenorii prin digitalizarea afacerilor, dar și lansarea unor programe guvernamentale, din care face parte și programul „373”, prin care producătorii pot accesa credite accesibile pe termen lung pentru investiții.
Prim–ministrul Dorin Recean a vizitat și cea mai eficientă din punct de vedere energetic grădiniță din țară – „DoReMicii”, frecventată de peste 130 de copii și modernizată prin fonduri europene în cadrul programului de cooperare al Guvernului Germaniei. Termoizolarea și instalarea echipamentelor pentru utilizarea surselor regenerabile de energie a dus la reducerea cu 90% a cheltuielilor pentru întreținere. La grădiniță au fost instalate panouri fotovoltaice, pompe de căldură, sistem de ventilare prin recuperare, inclusiv sistem de încălzire și răcire prin pardoseală. Datorită acestui fapt, ultimele două ierni au trecut fără a plăti bani pe căldură.
„Orașul Călărași este un oraș european, cu oameni activi, care dezvoltă economia locală și îmbunătățesc condițiile de viață. Proiectele implementate în orașul Călărași sunt un model demn de urmat pentru toate localitățile din țară”, a menționat premierul Dorin Recean.