Decizia de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Mondială de Folclor a fost adoptată la ședința Biroului Executiv al I.G.F., desfășurată recent la San Giovanii Rotondo (Italia), unde se află unul dintre sediile oficiale ale organizației.
Evenimentul a întrunit reprezentanți din Italia, Franța, Croația, Turcia, România și Israel, care au votat unanim pentru aderarea Republicii Moldova la I.G.F, țara noastră fiind reprezentată de Silvia Zagoreanu, directoarea Centrului Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial (CNCPPCI).
„Această realizare este una semnificativă şi reprezintă o poartă deschisă pentru promovarea tradițiilor și obiceiurilor noastre populare, a interpreților vocali și instrumentiști, ansamblurilor folclorice, grupurilor de dansatori – la nivel mondial. Totodată, prin colaborarea cu I.G.F., vom putea interacționa cu alte culturi la noi acasă, având unele oportunități atunci când vom invita artiști din alte țări la evenimentele culturale desfășurate pe teritoriul republicii.” – a declarat Silvia Zagoreanu.
Uniunea Mondială de Folclor (I.G.F.) a fost fondată în anul 1949. În ultimii 12 ani, aceasta este condusă de Prof. Dr. Dorel Cosma, jurnalist, scriitor, director de televiziune, realizator de emisiuni folclorice.
Festivalurile de folclor sub egida Uniunii Mondiale de Folclor se desfășoară în peste 50 de țări, membre ale organizației. Unul dintre acestea fiind și Festivalul – Concurs Internaţional de Folclor „Rozmarin în colțu’ mesii”, în Satu Mare, România. Ediția curentă a acestuia e fixată pentru 24 – 26 noiembrie 2023