Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a găzduit, astăzi, vizita de lucru a unei delegații din Ucraina, formată din factori de decizie și experți de la Ministerul Politicilor Agrare și Alimentației, Institutul de Viticultură și Vinificație V. E. Tairov și Ministerul Transformărilor Digitale.
Echipa MAIA alături de reprezentanții Oficiului Național al Viei și Vinului a împărtășit experiența și bunele practici în managementul industriei vitivinicole, menționând și progresele înregistrate în procesul de ajustare a legislației naționale din domeniu cu acquis-ul comunitar.
Delegația ucraineană se va afla la Chișinău două zile, timp în care va studia specificul și metoda de implementare a Registrului vitivinicol al Republicii Moldova, înregistrarea suprafețelor viticole și producătorilor de produse vitivinicole în registru.