Ion Ceban, primarul ales al capitalei – pentru a doua oară, în cadrul unei conferințe de presă, a mulțumit fiecărui locuitor al municipiului Chișinău care și-a exprimat votul pentru Mișcarea Alternativa Națională și pentru el, informează PROVINCIAL.
„Mulțumesc tuturor cetățenilor care au ieșit la vot. Voi fi primarul tuturor chișinăuienilor și voi ține cont de părerile și propunerile locuitorilor.
Mulțumesc mult echipei mele, o echipă extraordinară, cu oameni dedicați, profesioniști, împreună cu care am făcut practic imposibilul.
Rezultatul obținut în aceste alegeri demonstrează o victorie, dar și o mare responsabilitate.
Astăzi în conturi avem circa 300 milioane de lei, ceea ce este un indicator extraordinar de bun în condiții destul de complicate”, a declarat el.
Ion Ceban a mai spus că au fost „și mișmașuri în cadrul scrutinului de ieri, în multe secții de votare am avut tentative de fraudare a alegerilor” și toate aceste materiale probate inclusiv prin video și contestații vor fi transmise misiunilor de observare internaționale și organelor abilitate de la Chișinău.
„Au fost mii de întâlniri cu cetățenii în teren și am desfășurat o campanie electorală corectă. Pentru prima dată în istoria Capitalei, oamenii au votat pentru și nu împotriva cuiva.
Vom continua să fim transparenți și corecți”, a mai declarat Ion Ceban.