Satul Teleșeu, raionul Orhei, are Plan Urbanistic General cu suportul programului „Satul European”. Astfel, investiția Guvernului Republicii Moldova în elaborarea Planului Urbanistic General (PUG) al localității, se ridică la 336 de mii de lei, din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională Locală (FNDRL).
Potrivit ONDRL, documentul recent elaborat este esențial pentru administrația publică locală, oferind resursele necesare în dezvoltarea urbană planificată și sustenabilă.
Totodată, realizarea proiectului permite autorităților locale să reglementeze utilizarea terenurilor, infrastructura, mediul înconjurător, și să dezvolte alte proiecte care să răspundă nevoilor comunității.
Cu PUG-ul în dosar, satul Teleșeu va putea accesa finanțări pentru diverse proiecte de dezvoltare locală, cum ar fi modernizarea infrastructurii de transport, crearea de spații verzi și parcuri, dezvoltarea economică locală, și multe altele. Aceste investiții vor contribui la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la creșterea atractivității localității pentru potențiali investitori și turiști.
Menționăm că, de rând cu Teleșeu, alte 15 localități din țară, au implementat proiecte similare prin programul „Satul European”.