Construcția unui nou sediu pentru Centrul Inovațional Inotek din cadrul EU4Moldova: Startup City Cahul a fost unul dintre subiectele discutate de ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun și secretarul de stat Adriana Cazacu în cadrul unei vizite de lucru la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul.
În cadrul întrevederii, reprezentanții universității și ai centrului inovațional au vorbit despre necesitatea unui nou sediu pentru Inotek, care să includă o sală de conferință, un spațiu de co-working, o sală de sport și săli de instruire.
Prin urmare, au fost propuse două locații drept opțiuni pentru construcția acestuia: un edificiu din afara universității și căminul nelocuibil al instituției.
În cadrul vizitei la Cahul, ministrul a mers și la cele trei cămine studențești de pe teritoriul universității, unul dintre ele a fost reparat recent, iar altul este nelocuibil. Capacitatea căminelor în prezent este de circa 400 locuri.
Proiectul EU4Moldova: Startup City Cahul este găzduit de Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” și are drept scop consolidarea potențialului economiei digitale prin instruirea forței de muncă locale în domeniul TIC cu dezvoltarea afacerilor bazate pe inovații, dar și sporirea competitivității și atractivității regiunii.
La realizarea acestuia, au fost conjugate eforturile Guvernului Republicii Moldova, Primăriei municipiului Cahul, Uniunii Europene, Suediei și ale Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC.