Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) are un nou director. Astfel, ieri, conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare l-a prezentat pe noul director, Ștefan Iamandi, angajaților instituției.
Viceprim-ministrul Vladimir Bolea i-a urat succese noului director în activitatea profesională: „Vă revine o misiune importantă – de a spori vizibilitatea țării noastre ca producător de vinuri de înaltă calitate. La fel de important este să ajutați viticultorii și vinificatorii să se dezvolte, creându-le un mediu incluziv și respectând principiul echității.”
Până în prezent, Ștefan Iamandi a fost specialist în cadrul instituției, responsabil de Sistemul informaţional automatizat „Registrul vitivinicol”. Anterior a deținut funcția de specialist principal în cadrul Direcției elaborarea politicilor în sectorul vitivinicol, la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Pe parcursul activității, Ștefan Iamandi a fost responsabil de organizarea și coordonarea proiectelor de asistență tehnică și de investiții în sectorul vitivinicol, de colectarea, verificarea și procesarea declarațiilor vitivinicole, de elaborarea și prezentarea rapoartelor, studiilor și analizelor ale sectorului ș.a.
Totodată, conducerea MAIA a exprimat aprecierea și i-a mulțumit fostului director interimar Elizaveta Breahnă, pentru activitatea desfășurată, apreciind dedicația, rezultatele și contribuția enormă în promovarea sectorului vitivinicol.
Notă: Oficiul Național al Viei și Vinului este o instituție publică, creată în rezultatul implementării reformei legislative în sectorul vitivinicol. Printre obiectivele de bază ale ONVV se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol „Vinul Moldovei, o legendă vie”.