Doi șoferi au fost depistați în traficul transfrontalier cu acte falsificate. În declarații ambii au recunoscut că și-au perfectat ilegal documentele, procurându-le de la intermediari. Cazurile au fost consemnate în PTF Cahul și PTF comun Palanca-Maiaki-Udobnoe, în ultimele 24 de ore.
Prima persoană documentată este un șofer, deținător al dublei cetățenii (MDA/ROU). Acesta s-a prezentat pe sensul de intrare în țară prin PTF Cahul, la volanul unui autoturism, înmatriculat în Regatul Unit al Marii Britanii (GBR). Printre documentele prezentate pentru mijlocul de transport a fost și certificatul de asigurare auto emisă de o companie de asigurare din Lituania. În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră în comun cu ofițerul FRONTEX au constatat că asigurarea auto este falsificată. Conform declarațiilor, bărbatul ar fi procurat documentul în Lituania, fiind tentat de prețul redus, Cartea Verde l-ar fi costat 200 EUR.
În cel de-al doilea caz, un șofer din Ucraina s-a prezentat la intrarea în R. Moldova, în PTF comun Palanca-Maiaki-Udobnoe. Acesta conducea automobilul personal. În cadrul controlului de frontieră i-a fost solicitat să prezinte și permisul de conducere, la care șoferul a declarat că nu-l deține asupra sa. Totodată, fiind extinse verificările, polițiștii de frontieră au depistat în geanta de mână un permis de conducere, pretins a fi eliberat de către autoritățile Republicii Moldova pe numele străinului. Documentul s-a dovedit a fi falsificat. La cele depistate, cetățeanul ucrainean a recunoscut că își procurase permisul în Federația Rusă, contra sumei de 150 USD. Străinului i-a fost neautorizată trecerea frontierei de stat.
În continuare, documentele au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei, iar persoanele documentate riscă dosar penal pentru deținerea și folosirea actelor oficiale falsificate.