Mai mulți studenți ai Facultății de drept din cadrul Universității de Stat din Comrat au participat la o sesiune de informare despre procesul legislativ și activitatea parlamentară.
Evenimentul a fost organizat de Oficiul teritorial de informare al Parlamentului (OTIP) din municipiul Comrat, în contextul sărbătorii profesionale Ziua juristului, marcată anual la data de 19 octombrie.
În cadrul sesiunii, cei peste 20 de studenți au abordat subiecte referitoare la procesul legislativ, rolul, responsabilitățile și provocările pe care le au deputații, inițiativele legislative care vizează tinerii și importanța participării active a tinerilor în procesul decizional. Discuțiile au avut un caracter interactiv, iar tinerii au avut posibilitatea de a acorda întrebări și de a dezbate teme care vizează actul guvernării și procesul legislativ.
De asemenea, tinerii au primit materiale informative care să îi ajute să înțeleagă mai bine structura și modul de funcționare a instituției parlamentare. Studenții au mai aflat despre cum pot participa la o vizită de informare la Parlamentul Republicii Moldova și asista la ședința plenară, pentru a vedea cum se iau deciziile importante în forul legislativ suprem al țării.
De menționat că Oficiul teritorial de informare Comrat organizează, cu diferite ocazii, activități informative și educative menite să asigure transparența instituției parlamentare.