Echipa PSDE Leova intră în campania electorală pentru alegerile locale generale cu 12 candidați la funcția de primar. Totodată, au fost înregistrate 14 liste de candidați la Consiliile locale.
Formațiunea spune că, urmează o perioadă încărcată, în care vor merge în fiecare gospodărie, vor discuta cu fiecare om, pentru a le prezenta oferta politică și a-i convinge să susțină Partidul Social Democrat European.
„Avem cu ce veni în fața cetățenilor, deoarece avem în echipă cei mai buni oameni, profesioniști, responsabili și cu mult spirit gospodăresc. Sunt convins că cetățenii vor ști să facă diferența dintre vorbe goale și fapte concrete. Iar pentru candidații noștri vorbesc realizările pe care le-au înregistrat în domeniile în care au activat. Prezența unui număr cât mai mari de reprezentanți ai PSDE în administrația publică locală va schimba în bine comunitățile noastre”, a declarat președintele PSDE, Ion Sula.
Președintele Organizației PSDE Leova, Nicolae Pritcan, a înmânat persoanelor care s-au înscris în cursa electorală legitimațiile de candidat la funcția de primar, dorindu-le un rezultat pe potriva așteptărilor.
La evenimentul de lansare în campanie a PSDE Leova a participat și secretarul general al formațiunii, Cazacu Iurie.