Militarii Armatei Naţionale au donat sânge și plasmă în perioada 28 septembrie — 5 octombrie, curent, din garnizoanele Chișinău și Bălți. Acțiunile fac parte din cea de-a treia campanie de donare a sângelui organizată în acest an.
Potrivit șefului Direcției medico-militare, colonel Alexandru Leșan, în perioada respectivă, circa 500 de militari prin contract, soldați în termen, dar și studenți ai Academiei Militare „Alexandru cel Bun”, au donat sânge la punctele de colectare organizate în unitățile militare din centrul și nordul țării.
Sursa a menționat că de la începutul anului 2023, peste 1 300 de militari în termen și pe contract, precum și angajați civili ai Armatei Naționale, au donat sânge și plasmă în cadrul campaniilor, care au loc în parteneriat cu instituţiile specializate din ţară.
Următoarea campanie de donare a sângelui va fi desfășurată în luna decembrie, curent, conform Planului Național de Transfuzie a Sângelui pentru anul 2023-2027.