Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) anunță despre inaugurarea unui nou teren sportiv cu suprafață artificială la Gimnaziul Porumbești din Cantemir. Aceasta evidențiază angajamentul FMF de a dezvolta fotbalul la nivel școlar și comunitar în întreaga țară. La ceremonia de deschidere a fost prezent și Alexandru Golban, directorul selecționatelor specializate FMF.
Federația Moldovenească de Fotbal a fost un partener esențial în realizarea proiectului, furnizând covorul artificial de înaltă calitate pentru teren.
La festivitatea de inaugurare au participat elevii gimnaziului, cadrele didactice, directoarea Gimnaziului, Tatiana Leu, dar și mai mulți reprezentanți ai autorităților locale, printre care Președintele Raionului Cantemir, Primarul satului Porumbești și Șefa Direcției de Învățământ a Raionului Cantemir.
Terenul de fotbal cu suprafață artificială de la Gimnaziul Porumbești din Cantemir va deveni o locație importantă pentru competiții locale, raionale și regionale, oferind un mediu optim pentru promovarea tinerelor talente.
Federația Moldovenească de Fotbal continuă să susțină dezvoltarea fotbalului în Moldova având misiunea de promova sportul la nivel local și a încuraja pasiunea pentru fotbal în rândul tinerilor și comunităților din țară.