Educația de calitate pentru copii, poate fi oferită inclusiv dacă sunt create condiții propice pentru procesul de predare-învățare. De aceea, investițiile în domeniul educației sunt prioritare pentru Primăria Chișinău. Primarul General, Ion Ceban, a mers ieri, la Cricova, unde a discutat cu personalul didactic de la Gimnaziul nr 77 și Liceul Teoretic ”A. Mateevici” despre lucrările efectuate și despre necesități.
Împreună cu administrația locală, municipalitatea a finanțat construcția unui nou acoperiș la Gimnaziul nr 77, unde învață peste 120 de elevi.
Din buget pentru aceste lucrări au fost alocate 1,2 milioane de lei.
Lucrările au inclus montarea țiglei metalice pe o suprafață de 1523 de metri pătrați și instalarea unui sistem de evacuare a apei de ploaie.
Tot cu susținerea financiară a municipalității, la acest gimnaziu a fost renovat sistemul de încălzire.
Lucrările au costat 900 de mii de lei, dintre care Primăria Chișinău a achitat aproape 500 de mii de lei.
Pentru montarea unui acoperiș nou la un bloc al LT ”A. Mateevici”, unde își fac studiile peste 800 de elevi, municipalitatea a alocat 500 de mii de lei.
În acest an, au fost prevăzute noi investiții pentru a încheia procesul de schimbare a acoperișului la liceu.
Tot aici, Primăria Chișinău a alocat 300 de mii de lei, care au fost investiți în reparația holului de la intrare.
Totodată, aceste două școli au fost dotate cu calculatoare în cadrul Memorandului de colaborare dintre Primăria Municipiului Chișinău și Alianța Națională YMCA.
Edilul Capitalei a mers și la Grădinița-creșă nr. 33 din Cricova, unde a transmis seturile de LEGO și DUPLO, oferite în parteneriat cu UNICEF Moldova, care vor ajuta copiii să obțină deprinderi de viață prin intermediul jocului.
La această grădiniță sunt crescuți și educați peste 400 de copii, inclusiv refugiați din Ucraina.
„În trei ani, municipalitatea a investit în dezvoltarea infrastructurii din Cricova peste 11 milioane de lei: în construcția rețelelor de canalizare; a Stației de epurare; în modernizarea iluminatului stradal; modernizarea transportului public.
În acest an, susținem financiar reparația capitală a Centrului de Sănătate și reconstrucția unui stadion multifuncțional”, a specificat Ion Ceban.