Echipa PSDE din Ialoveni va avea candidați la funcția de primar și consilieri raionali și locali în majoritatea localităților din raion. În cadrul unei întrevederi a activului Organizației Teritoriale cu președintele PSDE, Ion Sula, și vicepreședintele Eremei Priseajniuc, au fost prezentați candidații la funcția de primar, unii dintre care se află la al doilea sau al treilea mandat.
Președintele PSDE le-a urat candidaților succes în scrutinul din 5 noiembrie, exprimându-și încrederea că cetățenii obosiți de „vremuri bune” vor alege faptele și revenirea la normalitate.
„Sunt de baștină din Ialoveni, locuiesc aici și cunosc îndeaproape grijile și doleanțele locuitorilor raionului. În această campanie venim cu candidați apreciați de cetățeni pentru realizărilor lor. Sunt buni gospodari, responsabili și cu experiență. Avem toată încrederea că PSDE, care este o alternativă sănătoasă, capabilă să protejeze cetățenii noștri și să le aducă bunăstare, va obține un scor foarte bun în aceste alegeri”, a declarat Ion Sula.
Membrii echipei PSDE Ialoveni, condusă de Lilian Carmanu, au menționat că sunt uniți și puternici, determinați să muncească pentru a asigura oamenilor siguranța zilei de mâine.
Potrivit rezultatelor ultimelor alegeri locale generale, la Ialoveni, PSDE a obținut 10 mandate de primar, 8 de consilieri raionali și 100 de consilieri locali.