În perioada 24-30 septembrie, în Europa, sub patronajul UEFA, se va desfășura Săptămâna Grassroots (fotbalul de mase). Cu această ocazie Federația Moldovenească de Fotbal va organiza un șir de evenimente dedicate fotbalului pentru toți.
UEFA Grassroots Week a fost inițiată cu scopul de a implica mai mulți participanți în sportul rege, prin organizarea evenimentelor diverse, astfel încât fotbalul să devină accesibil tuturor. Săptămâna fotbalului de mase se desfășoară pentru al 7-lea an în toate regiunile țării. Chiar și în anul pandemic (2020), copiii ne-au trimis texte, imagini foto și video, în care ne-au arătat că au continuat să joace fotbal individual, acasă. Săptămâna aceasta au loc diverse tipuri de evenimente, precum turnee pentru amatori, turnee pentru veterani, festivaluri pentru copiii, festivaluri și competiții școlare, campionate regionale pentru copii de diferite vârste și altele în care, bineînțeles, sunt implicate și fetele.
Avantajul Grassroots Week este că odată cu organizarea unui număr mare de evenimente, fotbalul devine mai accesibil, iar numărul persoanelor implicate crește. Partea frumoasă este că toate acestea sunt organizate ca divertisment, al cărui punct de atracție este fotbalul, care astfel devine mai atractiv și mai interesant. Un alt lucru important este faptul că avem posibilitatea să implicăm toată comunitatea fotbalistică. Cei mai implicați sunt copiii (băieți și fete), ei fiind „motorul” grassroots-ului (fotbalul de bază) și a fotbalului în general.