Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a vizitat comuna Bubuieci, unde Primăria Chișinău a implementat în ultimii ani, un șir de proiecte de dezvoltare a infrastructurii, cofinanțate din bugetul municipal.
În total, în trei ani, suma alocațiilor municipale pentru Bubuieci este de peste 15 milioane de lei.
Primăria Chișinău cofinanțează construcția grădiniței din satul Bîc.
Temelia a fost pusă în a doua jumătate a anului trecut, iar Primăria Chișinău a achitat, la prima etapă, peste 4 milioane de lei.
„Mă bucur pentru că în sfârșit, copii din această localitate vor avea o grădiniță. Este o premieră pentru localitate. Grădinița nouă va avea o capacitate de 160 de locuri și urmează să fie deschisă în anul 2025”, a menționat Primarul General.
La fel, în grădinițele nr. 1 și nr.2 din Bubuieci, municipalitatea a cofinanțat lucrările de reparație a acoperișului și blocului alimentar, construcția unui gard și pavarea curții.
Valoarea investițiilor municipale a fost de 1,2 milioane de lei.
„În parteneriat cu UNICEF, am transmis copiilor din aceste două instituții seturi Lego și Duplo, și jucării cognitive”, a adăugat edilul.
În trei ani, municipalitatea a finanțat și proiectul de construcție și extindere a rețelelor de canalizare pe 18 străzi. Beneficiari sunt peste 1000 de gospodării. Investiția Primăriei Chișinău în acest proiect a fost de aproape 7 milioane de lei.
Totodată, s-au făcut investiții și în modernizarea infrastructurii rutiere.
„Am cofinanțat lucrările de pavare a trotuarelor în satul Bîc – 1 milion de lei.
În localitate am susținut financiar și construcția unui sediu care va găzdui Centrul Medical. Alocația din bugetul municipal a fost de 1 milion de lei”, a spus Ion Ceban.
Ca și în celelalte suburbii, a fost înnoit în totalitate parcul de autobuze de pe ruta nr.39 „Chișinău-Bubuieci-Bîc”.
Din data de 19 septembrie, Primăria Chișinău a lansat pentru locuitorii din comună alte două rute noi de autobuz, nr. 21 și nr.36. Deschiderea liniilor noi de transport public municipal, vine ca urmare a solicitărilor venite din partea populației.