Conducerea MAIA a avut o ședință cu membrii Misiunii Oficiului Central al Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD) pentru a discuta despre conceptul de realizare a noului Proiect IFAD IX.
Viceprim-ministrul Vladimir Bolea a sugerat ca obiectivele proiectului IFAD IX să se plieze pe viziunea Strategiei Naționale de Dezvoltare Agricolă și Rurală 2030, pentru a soluționa problemele strategice din agricultură și mediul rural, precum și pentru a realiza sinergia între domeniile economic, de mediu și social.
Astfel, s-a stabilit că viitorul Proiect IFAD va sprijini, în special, tinerii fermieri și femeile fermiere, pentru a se implica mai activ în activitățile agricole legate de producere și de comercializare. De asemenea, activitățile noului proiect vor fi focusate pe crearea condițiilor mai bune în mediul rural, oferind suport pentru stimularea cooperării micilor producători agricoli, pentru dezvoltarea lanțurilor valorice și consolidarea potențialului sectorului agricol rezilient la schimbările climatice.
Amintim că, începând cu anul 2000 și până în prezent, agricultorii din țară au beneficiat de finanțări IFAD în cadrul altor 8 proiecte, cu o valoare totală de 147 milioane de dolari SUA.