Inspectorii Biroului vamal Bender au dejucat trei tentative de punere în liberă circulaţie a unor loturi de marfă fără careva acte de provenienţă. Valoarea totală a bunurilor este estimată la suma de peste 45 mii lei. Făptaşii au fost sancţionaţi cu amendă contravenţională.
În weekend, angajaţii postului vamal Palanca au procedat la efectuarea controlului detaliat al unui autoturism de model „Volkswagen Sharan”, înmatriculat în Republica Moldova. În urma verificărilor au fost depistate telefoane mobile şi accesorii în valoare de aproximativ 30 mii de lei. Bunurile aparţineau unuia dintre pasageri, care anterior nu declarase obiectele conform procedurii legale.
În cel de al doilea caz, inspectorii vamali au reţinut un lot de scule şi unelte a căror valoare este estimată la suma de circa 15 mii lei, într-un autoturism de model „Ford Focus”, înmatriculat în R.M. Ca şi în primul caz, marfa aparţinea unui pasager care a tăinuit-o în bagajele personale în vederea sustragerii de la controlul vamal.
Cele două loturi de mărfă erau transportate din Ucraina şi urmau a fi comercializate ilegal pe piaţa autohtonă.
Ca urmare, autoritatea vamală a recurs la reţinerea bunurilor în vederea confiscării şi a sancţionat contravenţional făptaşii cu amendă totală de 6 000 de lei, conform art. 287 al.10 Cod Contravenţional al Republicii Moldova.
O tentativă de trecere ilegală a muniţiilor peste frontiera de stat a fost dejucată de echipa mixtă de control formată din angaţii postului vamal Tudora şi poliţiştii de frontieră.
Acţionând în baza analizei de risc, echipa mixtă de control a reţinut un încărcător pentru armă cu 7 cartuşe, tăinuit în torpedoul unităţii auto de model „Mitsubishi Pajero”, îmnatriculat în ţară. Conducătorul auto a declarat autorităţilor de frontieră că, automobilul menţionat îl foloseşte la vânătoare şi că a uitat despre prezenţa încărcătorului în maşină.
Cazul este cercetat în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor. Şoferul riscă o amendă contravenţională.
Diana Munteanu