Campioana Sheriff va lupta în această seară, de la ora 20:00, pentru un loc în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Tiraspolenii vor juca returul contra formației Maccabi Haifa, Israel, pe stadionul Sammy Ofer din Haifa.
În tur, Sheriff s-a impus cu 1-0, datorită golului marcat de Amine Talal în minutul 28.
Maccabi Haifa a anunțat că toate biletele pentru meciul cu Sheriff au fost vândute! Stadionul Sammy Ofer din Haifa are capacitatea de 30.874 de locuri.
Partida din Israel va fi arbitrată de către polonezul Damian Sylwestrzak (31 ani), arbitru FIFA din 2022. El va fi ajutat de asistenții Bartosz Heinig, Adam Karasewicz, al patrulea oficial Pawel Malec, arbitrul asistent video Piotr Lasyk și asistentul arbitrului video Krzysztof Myrmus (toți, Polonia). Observator de arbitri UEFA a fost delegat Stefano Podeschi (San Marino), iar delegat UEFA – Rainer Koch (Germania).
Sheriff evoluează pentru a 25-a oară în cupele europene și va susține astăzi al 157-lea meci. Bilanț: 48 victorii, 43 egalități, 65 înfrângeri. Golaveraj 140-161.
Va fi al 94-lea meci al tiraspolenilor în Liga Campionilor! Sheriff a obținut 35 de victorii și 19 remize, iar în 39 de partide a fost învinsă. Golaveraj 98-94.
Campioana Moldovei joacă pentru a 20-a oară în turul doi preliminar al Ligii Campionilor. În 8 cazuri tiraspolenii au avansat în faza următoare a competiției.
În primul tur preliminar al Ligii Campionilor, Sheriff a trecut de Farul Constanța (România) cu scorul general de 3-1: 0–1 în deplasare și 3–0 (după prelungiri) în returul de la Tiraspol.
Iată care este lotul tiraspolenilor pentru meciul cu Maccabi Haifa:
Portari: Victor Straistari (Moldova), Roman Dumenco (Moldova), Serghei Paşcenco (Moldova), Maxym Koval (Ucraina)
Fundași: Didier Bueno (Columbia), Munashe Garananga (Zimbabwe), Kostas Apostolakis (Grecia), Armel Zohouri (Coasta de Fildeș), Cristian Tovar (Columbia), Artiom Dijinari (Moldova), Alejandro Artunduaga Meneses (Columbia)
Mijlocași: João Paulo Fernandes (Insulele Capului Verde), Cedric Badolo (Burkina Faso), Amine Talal (Maroc), Moussa Kyabou (Mali), Danila Forov (Moldova), Vinicius Paiva (Brazilia), Dan-Angelo Boţan (Moldova), Peter Ademo (Nigeria)
Atacanți: Ricardinho (Brazilia), Jerome Ngom Mbekeli (Camerun), Rasheed Akanbi (Nigeria), Henrique Luvannor (Moldova)
Antrenor: Roberto Bordin (Italia)
Maccabi Haifa este de 15 ori campioană a țării sale și una dintre cele mai de succes echipe din Israel în competițiile europene. A fost prima echipă israeliană care a reușit să se califice în faza grupelor Ligii Campionilor, performanță pe care au reușit să o repete de trei ori. De asemenea, Maccabi Haifa s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Cupelor Europene, în optimile de finală ale Cupei UEFA și de trei ori în faza grupelor a UEFA Europa League, iar o dată în faza grupelor a UEFA Conference League.
De-a lungul anilor, Maccabi Haifa s-a confruntat cu echipe puternice din Europa precum Paris Saint-Germain, Manchester United, Liverpool, Bayern Munich sau Juventus. Maccabi Haifa, locul 104 în clasamentul UEFA, evoluează pentru a 29-a oară în cupele europene și va susține astăzi al 150-lea meci. Bilanț: 60 victorii, 27 egalități, 62 înfrângeri. Golaveraj 232-214.
Va fi al 56-lea meci al celor din Haifa în Liga Campionilor! Maccabi a obținut 20 de victorii și 9 remize, iar în 26 de partide a fost învinsă. Golaveraj 93-87. Campioana Israelului joacă pentru a 7-a oară în turul doi preliminar al Ligii Campionilor. În 4 cazuri clubul din Haifa a avansat în faza următoare a competiției.
În primul tur preliminar al Ligii Campionilor, Maccabi Haifa a trecut de maltezii de la Ħamrun Spartans cu scorul general de 6-1: 4–0 în deplasare și 2–1 în returul de la Haifa.
Iată care este lotul lui Maccabi Haifa pentru meciul cu Sheriff:
Portari: Itamar Nitzan (Israel), Shareef Keouf (Israel), Noam Shavit (Israel), Royie Fucs (Israel)
Fundași: Daniel Sundgren (Suedia), Sean Goldberg (Israel), Ori Dahan (Israel), Maor Kandil (Israel), Pierre Cornud (Franța), Abdoulaye Seck (Senegal), Rami Gershon (Israel)
Mijlocași: Ali Mohamed (Niger), Dolev Haziza (Israel), Lior Refaelov (Israel), Aviel Zargary (Israel), Goni Naor (Israel), Mahmoud Jaber (Israel), Hamza Shibli (Israel), Basam Zaarura (Israel)
Atacanți: Frantzdy Pierrot (Haiti), Tjaronn Chery (Surinam), Suf Podgoreanu (Israel), Erik Shuranov (Germania), Din David (Israel), Anan Khalaili (Israel), Ilai Hagag (Israel), Diaa Sabia (Israel)
Antrenor: Mesaye Degu (Israel)
În cazul în care va trece în turul doi preliminar de Maccabi Haifa (Israel), campioana Moldovei va juca în turul trei preliminar al Ligii Campionilor pe 8/9 august, în deplasare, împotriva echipei ŠK Slovan Bratislava (Slovacia). Returul va avea loc pe 15 august la Tiraspol. Dacă va ajunge în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, echipa pregătită de Roberto Bordin își va asigura cel puțin prezența în grupele Europa Conference League.
În cazul unui eșec, „galben-negrii” își vor continua parcursul european în Europa League, runda a treia preliminară, împotriva echipei FC BATE Borisov (Belarus).
Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.
Federația Moldovenească de Fotbal urează mult succes echipei noastre în meciul cu formația din Israel!