Deputatul Sergiu Lazarencu a mers, astăzi, la ședința consiliului local Stăuceni unde a fost votat regulamentul privind acordarea indemnizațiilor salariale pentru lucrătorii APL, care au o capacitate administrativă bună, primăria Stăuceni fiind prima care votează acest regulament, informează PROVINCIAL.
“Mă bucur ca după aproape doi ani de lucru legea care a fost votată la sfârșitul anului trecut, poate deja fi pusă în aplicare,” menționează deputatul.
Potrivit politicianului, regulamentul stabilește cum anume primăriile performate își vor putea acorda stimulente financiare pe lângă salariu. Astfel, cu votul consiliului, primăria va putea acorda angajaților o indemnizație lunară de 40% din salariul brut.
“Pentru a fi eligibil, proporția dintre cheltuielile administrative, veniturile proprii, plus defalcările de la bugetul de stat, nu trebuie să depășească 50% adică, cheltuielile de personal nu trebuie sa depășească jumătate din veniturile proprii.
Am toată încrederea că prin acest proiect funcția de primar și funcționar în primărie va deveni mai atractivă și va motiva specialiștii să se angajeze în primării,” spune Sergiu Lazarencu.
Regulamentul poate fi văzut aici.