Peste 7000 de oameni au fost informați despre regulile de comportament în timpul scăldatului. Activitățile de informare au fost realizate pe bazinele acvatice din țară, în contextul desfășurării campaniei de prevenire a înecurilor.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență continuă măsurile de prevenire a înecurilor în preajma râurilor și lacurilor din țară.
În acest sens, salvatorii au desfășurat acțiuni de informare a populației privind riscul producerii incidentelor pe apă în raionale Ungheni, Cahul, Hîncești, Criuleni, Cimișlia, Bălți, Rezina, Sîngerei, UTA Găgăuzia, dar și în municipiul Chișinău. Angajații IGSU au comunicat cetățenilor despre măsurile de securitate și comportament în preajma bazinelor acvatice, fiind înmânate mai multe pliante informative-educative.
Totodată, salvatorii au instruit proprietarii bazinelor acvatice în domeniul prevenirii incidentelor pe apă, dar și acordării primului ajutor în cazul unei situații de înec.
Mai mult, angajații IGSU au mers pe plajele râurilor și lacurilor din țară, unde au atenționat oamenii despre riscul înecurilor, dar și regulile de comportament în timpul scăldatului. Astfel, cetățenii au fost rugați să evite consumul băuturilor alcoolice, înainte de a intra în apă, îndeosebi în perioada caniculară. Sub efectul alcoolului, tensiunea arterială a persoanei ce intră în apă, se poate schimba brusc și provoacă pierderea cunoștinței, ulterior ducând la cazuri fatale de înec. Totodată, oamenii au fost îndemnați să evite aflarea pe malurile bazinelor acvatice nedotate cu stații de salvare. Mai mult, salvatorii au îndrumat maturii să-şi monitorizeze strict copiii și comportamentul acestora în apă, dar și să nu le permită scăldatul de unii singuri.
De asemenea, în cadrul campaniei de prevenire a înecurile au fost implicați și salvamarii stațiilor de salvare pe apă, aceștia instruind peste 2200 de persoane, care se odihneau pe malurile bazinelor acvatice.
Campania IGSU de prevenire a înecurilor în perioada estivală a fost lansată pe 09 iunie 2023. Astfel, pe parcursul verii, salvatorii în comun cu polițiștii și carabinierii vor continua informarea populației la capitolul riscurile scăldatului în bazinele acvatice neamenajate, dar și consecințele nerespectării normelor de securitate.