Comisia Electorală Centrală a continuat ieri campania „Cunoaște dreptul tău electoral” în raioanele Ialoveni și Căușeni.
Ludmila Lupașco și Tatiana Barburoș, membre ale CEC, au discutat cu autoritățile locale din aceste două raioane despre principalele modificări ale Codului electoral, inclusiv în contextul alegerilor locale generale care vor avea loc în toamna acestui an.
Participanții au menționat necesitatea deținerii studiilor superioare pentru candidații la funcția de primar și consilier locale, precum și au solicitat precizări pe marginea competențele consiliilor electorale cu statut permanent în afara perioadei electorale și privind confirmarea rezultatelor alegerilor locale.
Totodată, în cadrul discuțiilor a fost susținută propunerea ca membrii birurilor electorale ale secțiilor de votare să dețină studii în domeniu, prevedere care se regăsește deja în Codul electoral.
Un alt subiect abordat s-a referit la desfășurarea campaniei electorale în perioada în care localitățile sărbătoresc hramul. Participanții s-au interesat despre cum primarii pot să salute cetățenii și să organizeze activități culturale fără a ca acestea să fie interpretate drept agitație.
De asemenea, reprezentanții autorităților locale au pledat pentru asigurarea egalității de gen în consiliile locale. Un alt subiect discutat s-a referit la impactul pe care poate să îl aibă modificarea denumirii unei străzi din localitate asupra participării cetățenilor la alegeri.
Campania „Cunoaște dreptul tău electoral” va continua și săptămâna viitoare în alte raioane ale țării. Anterior, acțiuni similare s-au desfășurat în Glodeni, Strășeni, Ocnița, Dondușeni, mun. Bălți, Briceni, Edineț, Călărași, Drochia, Rîșcani, Soroca, Orhei, Florești, Criuleni, Sîngerei, Telenești, Șoldănești, Rezina și Anenii Noi.
Campania este organizată de Comisia Electorală Centrală în cadrul Proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al poporului American oferit prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Ambasadei Marii Britanii la Chișinău oferit prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare.