Revolut, super-aplicația financiară globală cu peste 30 de milioane de clienți la nivel global, a anunțat că Revolut Lite, o versiune adaptată a aplicației principale, este disponibilă pentru clienții din Republica Moldova, dar și pentru cei din Armenia și Macao. Clienții din aceste piețe vor putea transfera către alți utilizatori Revolut sume de bani, mai rapid și mai ușor.
Clienții din cele trei noi piețe pot transfera acum bani în alte țări cum ar fi Chile, Azerbaidjan și Sri Lanka, dar și către utilizatori din alte țări în care Revolut este activ cu ofertele sale complete de produse – Regatul Unit, Spațiul Economic European (SEE), SUA, Japonia, Singapore, Australia, Brazilia și în curând India, Noua Zeelandă și Mexic.
Transferurile de bani între clienții Revolut sunt sigure, rapide și nu implică taxe, ceea ce transformă Revolut într-una dintre primele companii care au făcut posibilă trimiterea și primirea de bani instant în 44 de țări de pe patru continente. În primele trei luni ale anului 2023, clienții Revolut au realizat aproximativ 85 de milioane de tranzacții peer-to-peer pentru a trimite bani prietenilor și familiei prin intermediul aplicației, economisind milioane de euro, lire sterline etc. care ar fi reprezentat comisioanele achitate dacă ar fi ales metodele clasice de transfer.
Pe lângă trimiterea de bani prin funcționalitatea gratuită peer-to-peer, clienții noi vor putea, de asemenea, să folosească infrastructura globală de transfer de bani a Revolut, să primească bani de la conturi bancare sau carduri non-Revolut gratuit și să trimită bani către conturi și carduri non-Revolut în schimbul unei taxe de 1% și, respectiv, 3% (de la cel puțin 1 dolar american, echivalent în moneda locală). Orice taxă de transfer este afișată în aplicație înainte ca un client să accepte tranzacția, iar cursul de schimb oferit va fi unul competitiv pentru transferurile internaționale. Cu ocazia lansării, taxele de 1% și 3% pentru transferurile cu aplicația Revolut Lite către conturi și carduri bancare non-Revolut vor fi eliminate pentru clienții noi, până pe 31 iulie 2023.
Potrivit pentru expatriați și studenți care merg la facultate în străinătate, Revolut Lite le va permite clienților din noile piețe să efectueze transferuri internaționale competitive și sigure în peste 25 de valute. Persoanele care locuiesc în cele șase țări, în total, în care este disponibil Revolut Lite pot descărca aplicația și se pot înscrie pentru a accesa versiunea simplificată. Banii pot fi trimiși pe tot globul rapid, atât de la un cont Revolut către un alt utilizator Revolut, cât și către conturile bancare din sistemul SEPA, majoritatea transferurilor având loc în cel mult o zi lucrătoare, potrivit datelor interne ale Revolut.
„Suntem încântați să lansăm Revolut Lite în alte trei piețe, continuând să extindem accesul clienților la serviciile noastre de transferuri rapide, sigure și ușor de realizat. Revolut a redefinit modul în care se pot primi sau trimite bani, simplificând transferurile internaționale și oferind prețuri competitive și cele mai bune rate de schimb valutar.
Transferurile internaționale realizate prin metode tradiționale pot veni cu costuri ascunse, dar în cazul Revolut, dacă aceste transferuri se fac între clienții noștri, nu există nicio taxă, indiferent unde s-ar afla. În plus, faptul că oferim mereu cel mai bun schimb valutar este un real motiv de mândrie pentru noi”, a declarat Vlad Yatsenko, Chief Technology Officer și co-fondator al Revolut.
„Suntem extrem de bucuroși să salutăm sosirea Revolut în Republica Moldova. Acest serviciu, cu adevărat inovator, va revoluționa modul în care oamenii din țara noastră își gestionează finanțele. Va îmbunătăți peisajul nostru financiar și va împuternici cetățenii noștri cu soluții financiare digitale inovatoare. Va crea un mediu de piață mai competitiv și o îmbunătățire mai rapidă a standardelor, ceea ce va duce la un sector financiar modernizat, servicii de calitate superioară, precum și costuri mai reduse. Este un prim pas foarte bun. De asemenea, sper să avem o gamă largă de servicii pentru clienți individuali și afaceri”, a adăugat Dumitru Alaiba, ministrul pentru Dezvoltare Economică și Digitalizare al Republicii Moldova.
Revolut intenționează să aducă serviciile financiare cât mai aproape de clienți, cu obiectivul de a lansa serviciile sale în cât mai multe țări în 2023, de a introduce mai multe funcții în aplicație și de a ajuta oamenii să obțină cât mai mult de la banii lor. Revolut schimbă modul în care se realizează transferurile de bani în lume, conectând clienții între ei, indiferent unde s-ar afla pe glob, cu ajutorul serviciilor sale financiare simple, avantajoase, sigure și la prețuri competitive.
Pentru ca un client să înceapă să utilizeze Revolut, este necesar să descarce aplicația din Google Play Store sau din Apple App Store, să își facă un cont și să urmeze pașii pentru configurarea aplicației. Clienții trebuie să pună la dispoziția Revolut un act de identitate valid care să permită verificarea identității. Odată ce contul este creat, din secțiunea „Plăți” se pot trimite bani către un alt utilizator.
NOTĂ: Revolut este prima super-aplicație financiară care ajută utilizatorii din toată lumea să își folosească la maximum fondurile de care dispun. În 2015, Revolut s-a lansat în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu servicii de transfer de bani și schimb valutar. În prezent, peste 30 milioane de clienți din lume folosesc serviciile inovatoare Revolut pentru a realiza peste 400 de milioane de tranzacții pe lună.
Prin intermediul conturilor personale sau corporate, Revolut ajută clienții de pretutindeni să-și mențină echilibrul financiar, să dispună mai eficient de banii lor, să se conecteze rapid cu semenii lor sau cu cei apropiați, oriunde s-ar afla. www.revolut.com