Direcția Cultură, Tineret, Sport și Turism Cimișlia, la data de 25 iunie 2023, ora 10:00, Casa de Cultură Cimișlia, organizează Festivalul transfrontalier al dansului popular în memoria coregrafului cimișlian Ion Bazatin, cu genericul „Ista-i dansul strămoșesc”, ediția a VIII-a.
În program:
10:00 Parada portului popular
11:00 Regal coregrafic cu ansamblurile de dansuri populare din România și Republica Moldova.
Invitați special: Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „JOC”, Ministerul Culturii al Republicii Moldova!
Menirea evenimentului este valorificarea și promovarea dansurilor populare de la vatra de proveniență a formațiilor, precum și îmbogățirea repertoriului formațiilor de dans popular cu creații artistice autentice de valoare.