Asociația Forța Fermierilor a făcut calcule orientative privind pierderile agricultorilor la culturile de primă grupă, care se așteaptă în sezonul agricol 2023.
Estimările au fost operate în baza suprafețelor aproximative însămânțate cu grâu, orz și rapiță, cheltuielilor medie per hectar de fiecare cultură, recolta medie prognozată și prețuri de comercializare, care sunt vehiculate la moment de către traideri.
„Calcule noastre arată că pierderile directe așteptate, adică depășirea cheltuielilor asupra veniturilor de la comercializare a producției de primă grupă, vor depăși 2 miliarde de lei.
Remarcăm că, aceste pierderi urmează după un an secetos 2022, la care prejudiciul material pentru fermieri așa și nu a fost calculat și măcar parțial compensat, precum și nu au fost evaluate pierderile de la scăderea prețurilor la materia primă, care a început în anul trecut”, menționează Asociația.
Potrivit fermierilor, este evident că producătorii mici și mijlocii ale culturilor cerealiere și oleaginoase, care în toată această perioada practic nu au fost ajutați din partea autorităților statale, deja nu mai au rezerve și fără intervenția statului mulți din ei se vor falimenta.